Felicitari, Adevarul!

Ziarul Adevarul (http://adevarul.ro/locale/vaslui/marturia-tulburatoare-elevei-violate-sapte-bestii-vaslui-m-au-trantit-genunchi-m-au-obligat-fac-sex-oral-anal-mi-am-pierdut-cunostinta-1_55a8e53bf5eaafab2ca87b76/index.html) va demara de luni o  campanie pentru sustinerea fetei violate din Vaslui. Faptul ca niste iresponsabili si brute inca mai sunt in libertate arata cat de stramba e justitia si ca ne putem astepta, fiecare dintre noi, ca intr-o buna zi sa fim luati pe sus, asemenea personajului lui Kafka si implicati in procese in care sa nu ne putem dovedi nevinovatia. Asta-i tara de care ar trebui sa fiu mandra? Tara in care niste bestii sunt aparate?

Dragi parinti de copii dezaxati, recunoasteti-le vina, lasati-i sa plateasca pentru ce-au facut. Acoperindu-i, le veti fixa ideea ca ei nu gresesc niciodata, ca sunt niste ingeri neintelesi. Conservati-i in minciuna de a se crede sfinti, ocrotiti-i de ororile pe care le-au facut si veti continua sa fiti partasii unor viitoare crime pentru care veti cauta noi justificari. Pentru ca de la viol la crima nu-i decat un pas.

Iar fetei i-as spune sa plece din tara asta blestemata in care toate lucrurile merg din rau in mai rau, sa uite ca s-a nascut in orasul in care o multime de retardati cred ca violul e normal si ca fetele sunt niste curve.

 

 

Blestemul generației dependente de Skype

Bunica din fața mea are 78 de ani și nu și-a văzut niciodată nepoții născuți în SUA, unul de 1 an, altul de 3, dar e fericită că îi are în față o dată pe săptămână când tânărul de la etajul 7 de la ea din bloc vine cu laptopul, după serviciu, ca să-i facă legătura cu familia pe Skype. Poate că într-o zi, fiul ei îi va trimite 800 de euro ca să ia avionul spre el, dar ea știe că acum e strâmtorat cu banii și nu-i spune cât de mult și-ar dori să-și strângă nepoții în brațe și pe el, băiatul mamei, singurul care i-a rămas sprijin la bătrânețe, sprijin cu o vorbă bună că mai mult nici el nu poate.

”Ultima oară când mi-a fost rău am chemat o vecină, că pe altcineva nu mai am. Mi-e greu singură, stau cu gândul numai la băiatul meu. Dacă aici ar fi avut o slujbă, ar fi rămas, dar nimic nu-i mergea bine și a hotărât să plece la un prieten din America. Acolo și-a găsit o fată, o americancă tare drăguță, dar n-au făcut încă nunta că au venit repede copiii. Mă gândesc uneori că n-o să mai apuc să-i văd și atunci îmi vine să ies în stradă și să cer bani oamenilor ca să plec la el…”

O înțeleg  și o plâng.

Tinerii se rup de țară și fug în alte zări, pentru că nu pot fi mândri și fericiți, așa cum sunt conducătorii, probabil după ce trag pe nas ceva aurolac pentru că un om normal n-ar pretinde grozăvia asta, numai uitându-se 5 minute la televizor.

Copiii ne pleacă pentru că n-au niciun viitor într-o țară tot mai de neînțeles pentru orice om cinstit.

Dacă au reușit ceva cei care cred că inspiră respect numai pentru că viața asta le-a dat un titlu – premier, senator, ministru, primar, consilier – ei bine, le-a ieșit: să ne îndepărteze de rude, să ne țină departe de cei dragi, să ne condamne la o bătrânețe nefericită, în singurătate și nevoi.

Noi, părinții de azi vom fi bunicii neștiuți de mâine, bunici fără nume și fără trup, doar cu o față care încape pe ecranul calculatorului de unde ne vom pupa nepoții iar ei se vor uita mirați la chipurile bătrâne care au atâta dragoste în priviri și pe care nu le vor mângâia niciodată.

Conducători mândri și fericiți, ne-ați anulat dreptul la familie, dreptul de ne bucura de copiii și nepoții noștri și ne-ați condamnat la singurătate pentru ca voi, asemenea unor elevi răi, obraznici și repetenți să vă îmbătați cu tot mai multă putere și de sus, din stratosfera aroganței voastre, să tot aruncați vorbe fără conținut, convinși că lumea vă mai crede și că vă iubește, să faceți toate de-a-ndoaselea ca să ne fie tot mai rău și să ne terminați cu încetul. Nu, nu vă mai iubește nimeni și e normal să nu vă pese pentru ca decența și rușinea n-au loc în vocabularul vostru care se reduce doar la Bani și Putere.

Familia ruptă în bucăți: o producție a Casei de Filme a Guvernanților Iresponsabili.

 

Spa balinez, adus la Bucuresti

Pe strada Roma nr.36, intr-un spatiu decorat in stil balinez, cu picturi vii, sculpturi din lemn si statuete ale unor idoli protectori gasiti un salon spa care va rasfata simturile. Cele trei maseuze, toate din Bali, se ocupa de clientii care doresc sa evadeze din cotidian si sa se relaxeze.

Pe Eka, una din maseuze, am cunoscut-o acum cativa ani cand lucra pentru salonul de masaj de la Cornu si atunci am trecut prin ”mainile” ei. O experienta de neuitat in urma careia m-am simtit golita de toate grijile si incordarea care ma copleseau. Azi am ajuns din nou la Eka si am vorbit cu ea despre viata ei in Romania.

De ce Romania?
Eka: Sora mea a venit prima data in Romania si apoi m-a chemat si pe mine. De regula oamenii pleaca din Bali pentru noi experiente si nicidecum ca ar duce-o rau.

Cat de grea a fost adaptarea in Romania?
Eka: Cel mai greu a fost cu diferentele lingvistice pe care am reusit sa le stapanesc la un nivel acceptabil abia dupa 4-5 ani de vorbit fluent zi de zi cu oamenii de aici. Apoi ar mai fi de spus ca iarna este cea mai mare provocare pe care o poate intalni un balinez aici. In Bali (n.a. insula aflata langa Indonezia, cu 4 milioane de locuitori) avem tot anul, zi de zi, temperaturi constant tropicale intre 27 de grade seara si 33 de grade ziua. O iarna petrecuta in Romania incepe de devina o provocare pentru un om care toata viata a purtat slapi de plaja, iar accesorii ca sosetele, ciorapii, maioul au fost privite ca ceva de neutilizat pana sa ajung aici.

Ce iti lipseste din Bali?
Eka: Cel mai mult imi lipseste familia, insa daca ar fi sa ne raportam la o comparatie cu Bucurestiul, ar fi multe de enumerat, incepand cu magnificul Ocean Indian si continuand cu condimentele specifice, aromele de acasa dar si mancarea pe care oricat de mult am dori sa o replicam cu ingredientele din comert, gustul autentic ramane destul de departe de originalul de acasa.

Ce ai gasit diferit in Romania si ti-a placut? Ce nu-ti place?
Eka: In afara de zapada, foarte diferita in Romania este mancarea; am descoperit multe lucruri noi aici din punct de vedere culinar. Mamaliga este nemaipomenita, muraturile la fel, sa nu mai zicem de sarmale, ciorba de burta, sau chiar cozonacul, toate sunt delicioase si nu ai cum sa nu le gusti pe toate cu pofta!
Pe cealalta parte nu mi-a placut birocratia din Romania, este foarte greu pentru un cetatean non-european sa faca orice activitate aici fara sa declare multe acte si sa anunte fiecare schimbare. Altfel te trezesti cu amenzi si cu multe probleme adiacente.

Cat de raspandite sunt saloanele de masaj in Bali? Este o meserie populara printre femeile balineze?
Eka: Bali este un centru principal de relaxare si terapii alternative la nivel mondial. Sa faci masaj este parte din viata oricarui om de la cel mai sarac la cel mai bogat, deoarece cultura noastra implica foarte multe tratamente holistice si medicina alternativa. As putea spune ca avem centre de welness si masaj in Bali cum sunt farmaciile in Bucuresti. Deci din acest punct de vedere terapiile spa sunt de departe cele mai apreciate atat printre localnici, cat si pentru milioanele de turisti ce viziteaza insula pe parcursul anului. Intrucat nu folosim atat de des medicamente si produse derivate ale medicinei moderne, majoritatea femeilor din Bali invata sa faca tratamente alternative, fie prin masaj, fie prin alte leacuri considerate “babesti”. Cu toate ca ponderea femeilor care lucreaza in acest domeniu este mare, nu toate femeile stiu sa faca masaj, pentru aceasta indeletnicire trebuind sa mergi la o academie acreditata de spa unde se studiaza minim cateva luni arta masajului si alte tehnici de terapii alternative.

Ce diferentiaza salonul tau de masaj fata de competitie?
Eka: Ne-am dorit sa aducem aici in Romania sufletul unui spa balinez si cred ca am reusit sa reproducem atmosfera autentica a unui spa traditional de acasa. Folosim atat tratamente alese din ulei de cocos, ulei de santal, plante exotice, uleiuri esentiale cu retete autentice asiatice (culese atat din Bali cat si din restul Indoneziei sau Sri Lanka), cat si ritualurile specifice, muzica, decorurile, accesoriile de spa si mobilier, toate originare din Bali, nemaipunand la socoteala faptul ca noi, cele trei terapeute de la Puri Bali am facut academii de spa internationale si provenim din Ubud, inima insulei Bali, una din statiunile cu cele mai apreciate centre de spa din lume. Pe langa atmosfera autentica balineza, cred ca suntem singurul spa din tara unde pe langa tratamentele autentice din Bali si restul Asiei, poti savura cea mai scumpa cafea din lume (originara tot din Indonezia), Kopi Luwak.

Daca doriti sa aflati oferta si preturile acestui spa, accesati http://puribali.ro

Teama de ura

De cand sunt pe planeta – si daca ma caut pe google aflu ca port numarul trei miliarde si ceva* – n-am vazut atata ura, prostie, nesimtire, ingratitudine si furie pe un om pe care 99% nu-l cunosc. Un fel de jihad ilogic pornit din toate partile de oameni care probabil au multe ore la dispozitie pentru a-si promova vocea – da, recunosc, sunt invidioasa ca n-am atata timp dar cu siguranta nu mi l-as irosi scriind comentarii – sau de oameni care se cred sfinti si ca atare au dreptul sa arunce cu rosii, petarde, bolovani intr-un om valoros, la al carui nivel nu vor putea ajunge niciodata in urmatoarele trei vieti.

Poate ca intotdeauna semenii mei au fost asa, dar n-au avut unde sa-si reverse gandurile. Retelele de socializare au dat verde linsajului verbal. Deschiderea extraordinara catre comunicare pare azi o jungla fara reguli in care fiecare se simte liber, puternic si mai destept decat altul.

Anonimatul, acest sublim paravan, a potentat si el furia gandurilor si i-a transformat in Feti Frumosi si Curajosi si Ilene Cosanzene Morale si Vigilente pe autorii care varsa cu sarg rauri de ura.

Pafaristi, habarnisti, sacali din toate tarile uniti-va, si haideti sa schimbati lumea, sa omorati oameni cu vorbe grele si ganduri negre si apoi sa ne cautati, sa vedeti cati am mai ramas.

Daca maine m-as desparti de lumea asta – si nu ar fi chiar imposibil – nu i-as pastra o amintire frumoasa, daca mi s-ar permite sa-mi iau cu mine gandurile.

Nu stiu cati psihologi ar trebui sa ma consilieze si sa ma faca sa inteleg ca nedreptatea si rautatea sunt la fel ca soarele, ploaia, vantul…Trebuie sa ma obisnuiesc cu ele, dupa evadarea mea dintr-un glob de sticla care m-a tinut protejata de gloantele celor pe care i-am numit, candva, prieteni.

*http://www.bbc.co.uk/news/world-15391515

Am dat naibii Facebook-ul

Imi imaginez ca sunt la o masa cu sute de oameni si fiecare are ceva de zis in timp ce eu ii privesc coplesita. Eu n-am nimic de zis sau aratat – nici masina noua, nici excursii exotice, nici copii cu tortul in fata, nici comentarii despre traiectoria frunzei in vant. Si atunci mai bine ma retrag dintr-o lume care imi devine tot mai straina si mai pierduta. Mai tai si stirile morbide de seara si stupidele sezatori mondene si politice si ma simt al naibii de bio, naturala, neatinsa si neviciata. Totul e atat de simplu. E ca si cum plantezi cate un semn interzis pe sutele drumuri care ti se deschid zilnic in fata si care te invita provocator sa le strabati. Credit doar cu buletinul. Iar eu aleg doar doua, trei carari stiute, exersate, previzibile, confortabile. Si atunci descopar ca acea boala pe care altadata am urat-o, autismul social, imi aduce inapoi linistea pierduta cu voia mea. Acum ma intreb cate lucruri bune mai pot face pentru mine doar alegand sa spun Nu?

Chip de Romanie altfel

Imaginea simplitatii din nordul Moldovei, surprinsa in graba mea de bucuresteanca vesnic uimita:

1. Sunt pe o strada de tara si copiii care trec pe langa mine imi spun Hristos a inviat!, imi surad o secunda si pleaca cu gandurile lor mai departe. Stau minute in sir si astept alti oameni sa ma salute, cu o bucurie copilareasca. Chiar toti fac asta? Da, pentru ca aici salutul unui strain e la fel de uzual ca Pofta buna! spus  la masa intinsa in batatura.

2. Sunt in Biserica Catolica la slujba de sambata dupa amiaza.Vad copii care se roaga alaturi de parintii lor in timp ce un cor canta magistral de iti taie respiratia. Pur si simplu stai tintuit in magie. Copiii nu susotesc, nu se plictisesc, nu cer voie afara. Sunt la fel de cucernici ca si cei care ii insotesc.

3. Elevi de toate varstele, imbracati in costume traditionale, participa la un concurs de dansuri si cantece populare. Sunt atat de emotionati si dornici sa castige, incat nici nu stii care e mai bun. Am impresia ca traiesc intr-un alt timp, unul curat si simplu de care habar n-aveam.

Trei instantanee dintr-o Romanie diferita, in care copiii invata de mici sa fie respectuosi, credinciosi si sa pastreze traditiile. Cuvintele nu descriu nici o zecime din emotia acestor tablouri de viata obisnuita. In Bucurestiul meu aiurit si agitat, istorisirea unor astfel de lucruri ar putea fi apreciate cu un Ce draguut! spus in graba. Daca ar fi insa sa pariez pe nu copil de la oras sau de la tara, l-as alege pe cel care azi imi spune fara sa ma cunoasca Hristos a inviat!, la o saptamana de la sarbatoare.

Un loc civilizat de distractie cu prietenii

S-a deschis sezonul de distractii la Palatul Mogosoaia. Un loc splendid pentru o iesire cu familia sau cu prietenii. Nu stiu daca am mai fost vreodata la Mogosoaia – o prietena imi spune ca da – asta e, memoria neintretinuta cu lecitina te face de ras – dar chiar am ramas impresionata de ce am vazut. Este unul din putinele locuri bine intretinute si civilizate unde poti iesi in week-end fara teama c-o sa dai de neamuri proaste care arunca hartiile aiurea si striga ca pe stadion. Sper din toata inima sa ramana un loc exclusiv pentru omul cu bun simt, care stie sa arunce peturile la gunoi si nu-si uita indiferent resturile de la pranz pe iarba, adica acel exemplar de bucurestean pe cale de disparitie in parcurile pe care le dorim cu totii curate si linistite.

Palatul Brancovenesc a fost construit de Constantin Brancoveanu si a fost terminat in 1702. Dupa ce in anul 1714 Brancoveanu a fost executat la Constantinopol cu fiii sai, palatul fost luat de otomani, apoi a fost rascumparat de o ruda a lui Brancoveanu care a lasat-o mostenire fiicei Zoe Mavrocordat, casatorita cu Gheorghe Bibescu. Cladirea a fost nationalizata in 1945.

 

Proconsul a deschis sezonul de distractii

La final de an, un gand bun catre cititorii mei

Va multumesc tuturor celor care ati crescut acest site. Chiar daca nu fac parte din comunitatea bloggerilor constant activi, pentru ca slujba imi acapareaza cea mai mare parte a timpului, ma bucur sa vad ca am tot mai multi vizitatori. Sper sa va placa si uneori chiar sa va foloseasca ceea ce scriu aici, sper sa pot pastra un ton optimist, chiar daca pe alocuri cinic, sper sa gasesc lucruri care sa merite sa fie impartasite si mai ales sa pot scrie „scurt si cuprinzator”, asa cum multi mi-ati tot spus, amintindu-mi valoarea timpului.
Va doresc voua, cititorilor, un an altfel: cu mai multa inspiratie, cu multa caldura oferita de oamenii pe care ii iubiti, cu proiecte curajoase care sa prinda viata, cu descoperiri memorabile. Si cu mult noroc, fara de care n-am avea culoare in viata.
Sa aveti un an la finalul caruia sa spuneti: A fost cel mai bun de pana acum!
Deci, un 2013 asa cum l-ati planuit!

Obiecte cu memorie, la naiba!

Domnul Sergiu este expert în antichităţi pe care le ocroteşte de parcă ar suferi de frig, deşi le ţine grămadă într-un spaţiu întunecos în care s-a adunat mirosul sentimentelor vechi rămase fără strălucire. O bombonieră albastră cu bule ca nişte mărgele suflate de-un copil în aer, o masă înnobilată de intarsii care şchioapătă la cea mai inofensivă atingere, un portofel victorian Chatelaine, o tabacheră din alamă cu un chip nedesluşit ascund poveşti inventate, dar spuse cu atâta patos încât zici că vânzătorul s-a despărţit chiar ieri de proprietarul ilustrelor vechituri. Domnul Sergiu trăieşte în trecut pentru că doar el a fost valoros, ce e acum sunt doar clipe plate care vor intra în anonimatul pentru care au fost sortite.
Cel mai tare îl doare când în micul lui magazin de antichităţi din Centrul Vechi vin amatori care îi bagatelizează comorile, „nişte epigoni inculţi şi obraznici” cărora nu merită să le spună că ceea ce vinde el are memorie.
„La naiba cu memoria!, i-a spus un cumpărător, iar jignirea i-a intrat ca un pumnal în sufletul atins de suferinţă pentru că în casa lui, aflată la doi paşi de magazin, păstrează cu sfinţenie vasele din care mânca alături de soţia lui, răpusă de Alzheimer, şi fiecare din ele a înmagazinat o poveste peste care a tras fermoarul timpului. În sus, în jos, fermoarul ascunde şi deschide amintirile frumoase, singurele care i-au mai rămas după 43 de ani de dragoste cu unica femeie din viaţa lui. Şi amintirile le duce în micul magazin şi înnobilează fiecare obiect cu o istorie mult mai vie decât cea pe care o poartă. Dacă ar avea chip probabil că le-am vedea zâmbetul mirat că au trăit atât de multe fără să ştie.
În urmă cu patru ani, fosta profesoară de franceză, femeia domnului Sergiu, şi-a pierdut atât de rău capul încât nici nu mai ştia cum arată o farfurie şi la ce foloseşte ceasul. Din acel moment, el a început să colecţioneze vechituri, ca o terapie împotriva uitării. Recuperatorul de amintiri putea plăti pentru memoriile altora, dar nu şi pentru absenta lui soţie. „Uite – îi spunea – masa asta am luat-o împreună când ne-am mutat prima oară în subsolul din Ana Ipătescu şi ştii cum mâncam amândoi păstăi cu usturoi acolo”, şi în ochii lui trişti licărea o speranţă care se stingea imediat ce ea vorbea. „Sunteţi rudă cu doctorul Ispas de la Elias?”, îl întreba politicos şi uitând să mai aştepte un răspuns îşi muta privirea spre tavanul pe care părea că vede cele mai straşnice imagini. Ar fi dat cu anii de pământ până i-ar fi explodat în faţă ca s-o trezească din somnul neantului şi s-o aibă iar vie, lângă el, dar nu putea decât să plângă înfrânt în colţul lui şi să se agaţe şi mai mult de vechiturile culese de aiurea din care încă se simţea căldura liniştitoare a unor mângâieri uitate.

Tu iti iei banutii galbeni de la vanzatoare?

Am fost intrebata de curand daca iau banutii galbeni de la vanzatoare si am spus un rusinos Da, adaugand la vederea perechilor de ochi mariti de spaima un salvator „Daca sunt multi”. Asistenta m-a retrogradat nemilos cu trei trepte, precum Standard and Poor’s cu Grecia. Recunosc, nu m-am gandit sa nu-i iau dar de acum o sa fiu mai atenta la acest gest care inspira profunda saracie si zgarcenie in stare cronica.

Am inceput cu o paranteza sugestiva, cand de fapt voiam sa vorbesc de doctorul Oz care ne incurajeaza sa fim chibzuiti. Rachel Ray, renumita bucatareasa de peste Ocean, a demonstrat intr-o emisiune marca Oz cum se pot economisi 400 de dolari pe luna mancand acasa, evaluand ingredient cu ingredient.

Tot la Oz, am vazut cat de captivata era audienta de demonstratia unui nene care arata ca aparatul de ras poate fi folosit ani in sir daca dupa utilizare este sters cu un servetel si ca samponul diluat e mai bun pentru par decat cel neindoit:)

In emisiunea Kate Plus 8, autoarea celor 8 copilasi spune cum a impus o noua regula in casa, dupa ce a observat ca se consumau cantitati nesabuite de hartie igienica. Copiii trebuie sa foloseasca 2 patratele de hartie igienica pentru treaba mica si 4 pentru treaba mare:)

Am citit de curand cele mai bune 100 de titluri de ziare scrise vreodata si pana si acolo am descoperit 10 ways to cut monthly budget ori How to save money.

De parca ar fi intrat in cel mai nemilos razboi, americanii sunt invatati cum sa-si spele rufele cu apa rece, sa imprumute haina in loc sa o cumpere, sa isi tunda copiii acasa, sa nu mai mearga la sala si sa inchirieze un DVD cu lectii de aerobic, sa-si aloce 48 de ore de gandire inainte de a cumpara ceva neplanificat, sa cumpere cadourile de Craciun la finalul verii, sa bea apa de la robinet etc. (Take a look http://beingfrugal.net/101-ways-to-save-money/)

Citind sfaturile ziaristilor si comentariile cititorilor care aduc si ei expertiza personala in materie de economii, mi se pare ca romanii traiesc pe planeta risipei in care intretinerea grandomaniei este conditia fara de care nu mai au voie sa iasa in lume. Ar aplauda sfaturile inspirate ale unui guru in economii, dar n-ar lua in ruptul capului banutii galbeni de la casiera. Vorba aia, ador cumpatarea, dar sa fie la altii!