Archive for the ‘hai sa ne distram!’ Category

Welcome to the Hotel California!!!

Ati ajuns la Hotel California? Va asteapta o multime de surprize! Stati pe loc si radeti cat poftiti.Radu Gabriel si ”gasca” lui va asigura o seara minunata.

Cam asa se prezinta Hotel California care se joaca la Teatrelli din Piata Lahovary. Piesa lui Neil Simon este buna, dar devine si mai buna datorita lui Radu Gabriel, acest umorist de exceptie care asigura succesul oricarui text care i se pune in fata. (N-am inteles de ce producatorii serialului Las Fierbinti au renuntat la serviciile lui, dar cert este ca au pierdut o piesa rara.)

Radu Gabriel stie foarte bine ce vrea publicul si se conformeaza. Foarte putini actori inteleg asta si cad in capcana plictiselii, a vorbelor fara nerv si a posturii statice care nu au darul decat sa te traga la somn.

Prima piesa din Hotel California este un exemplu. Statica, fara nerv, chiar daca actorii se chinuie sa-i dea o nota de umor…Folosirea obsesiva a cuvantului cacat nu salveaza piesa de la plictiseala.
In schimb, celelalte doua intrepretari sunt geniale. Pentru ca Hotel California este compusa din trei piese care se petrec in acelasi decor: o camera de hotel.
Radu Gabriel este alert, amuzant, nu sta o clipa locului, isi da ochii peste cap, alearga, tipa, se sperie, penduleaza intre a fi bland si a fi un tata dur pentru fetita care trece prin crizele de dinainte de nunta.

Va recomand si Comedii cu Gorobete – cu acelasi genial Radu Gabriel, plus Vizante si Gh Ifrim, amandoi completandu-l cu foarte mare succes. Si Filarmonica de Comedie, despre care am mai scris pe cand se juca la teatrul de Comedie:
Se ia un Vizante plangacios si delicat, se adauga un Radu Gabriel sfatos si un Gheorghe Ifrim curios, se construieste un decor simplu si sugestiv, se iau doi co-echipieri aratosi, un scenariu plin de poante si teribil de actual, se condimenteaza cu gesturi, miscari si tonuri neasteptate si iese Filarmonica de Comedie. Un spectacol la care razi doua ore fara sa te opresti. Recunosc, sunt fan Radu Gabriel. Si Vizante, pe care nu-l pot uita din Restul e tacere. Dar Filarmonica este de top, este un Voua reloaded. Un spectacol perfect pentru oameni care stiu sa se bucure.

O singura data am mai ras atat de mult la un spectacol. In 1999, la Boabe de rouă pe frunza de lotus în bătaia lunii. Culmea, tot cu Vizante&Gabriel!

Un plus si pentru atmosfera speciala de la Teatrelli – oamenii ”din spate” isi fac treaba ca la carte, te conduc la locurile din sala, te servesc prompt si nu-ti iau banii inainte de a onora comanda:), te fac sa te simti de parca ai veni in vizita la niste prieteni.

Anunțuri

Ne dati ori nu ne dati?

Sunt în Beverly Hills imbracata in vrajitoare (rochia a fost la reducere si a costat 15 dolari), si sper sa sperii suficient de multi americani bogați ca să scoată niște dulciuri dăunătoare sănătatii. E un fel de remake după moș ajunul copilăriei mele când mergeam cu verii mei George și Ninu pe străzile din Colentina și colindam oamenii de la case care ne primeau cu mere și covrigi si unii chiar cu bani. Ninu ne lua toți banii, pe motiv că era mai mare și știa ce să facă cu ei. Azi, după atâtea decenii, se pare că spiritul ludic n-a ieșit din mine, de vreme ce am acceptat să intru cu atâta ușurință în jocul de-a Halloween care e un fel de sărbătoare națională de la care n-ai voie să absentezi. 6 miliarde de dolari cheltuiesc americanii pe decoratiuni si dulciuri, potrivit revistei Fortune.
Oameni in toata firea sunt imbracati in haine horror si eu inca ma mir de ce trebuie sa fim fericiti cand celebram moartea.
Recunosc, mi-a fost rusine sa intru in curtile oamenilor si sa spun Trick or Treat. In Beverly Hills casele bogatasilor erau ferecate bine, ascunse dupa garduri vii. Asa ca am ales cartiere mai putin simandicoase si a fost o incantare sa vezi atatia oameni straini daruindu-ti zambete, primindu-te in curtea sau chiar casa lor pentru a-ti oferi dulciuri. Halloween inseamna bucurie, distractie si un prilej de a aprecia forta comunitatii.

Pulovărașul și vomatul

După ce am văzut o tonă de filme americane genul romance și love am învățat următoarele:

  1. Nu există personaj feminin decent fără un puloveraș cu nasturi
  2. Nu există personaj feminin aparent decent sau copilaș ingenuu care să nu vomite

Voma și puloverul cu nasturi sunt un must pentru că altfel, probabil, nu mai rămâi membru al Motion Picture Association of America. Sau o fi ceva sacru cum e pisica la indieni, trebuie să mai cercetez.

Și pentru că o prietenă mi-a spus că ar trebui să pun pe blog și informații utile, uite că pun: pentru vomă puteți să beți amestecat vin, lichior, țuică și gin, iar puloverașul îl găsiți la Bucur Obor, parter, 45 lei bucata. Apoi nu vă mai rămâne decât să contactați impresarul american:)) – http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/daniel-buzdugan-impresarul-american

Cele mai bune piese de teatru

Habar n-am ce asteptari au spectatorii de la o piesa de teatru dar imi place sa cred ca au gusturile mele. Daca doresc sa fie amuzanta, deconectanta si sa o recomande colegilor de serviciu, atunci vestile sunt proaste. Piesele unde razi in hohote se numara pe degete  si pot sa spun ca am vazut cam 80% din ceea ce se joaca in Bucuresti. In acceptiunea mea o piesa buna inseamna in primul rand sa nu fie plictisitoare, grea, lunga, statica si mai ales in versuri. (Impostorul/Tartuffe de la Metropolis e in versuri si, vaaai, bate si o toaca de-ti face nervii ghem – regizorule, cu ce ti-am gresit – si mai e si miros de tamaie, un supliciu, nu v-o recomand, desi actorii sunt exceptionali numai si pentru faptul ca vorbesc o ora jumatate in versuri.)

Pentru mine este o dilema modul in care este ales repertoriul teatrelor, daca el tine seama de gusturile publicului de azi pervertit de televiziune, de stand up comedy, de seriale americane in care poanta e obligatorie la 10 secunde, dar ce pot sa spun e ca Florin Calinescu si George Mihaita au ghicit ca spectatorul de azi vrea actiune, vrea miscare, piese vii, inteligente, poante bune. Doar ei. In rest, primeaza textul literar- pretentios si ce daca-i plicticos si lung, salariatul – spectator care e prins o saptamana de vartejul corporatiei trebuie tinut ostatic, ca nu cumva sa-si revina.

In urma cu multi ani am prezentat unui director de teatru o piesa scrisa de mine. Stiam ca gresesc din start pentru ca tipul alegea in repertoriu doar clasici, in frunte cu Shakespeare, deci nu prea ne intalneam in gusturi. Dar omul a avut rabdare si mi-a citit piesa si mi-a spus ca nu e pentru teatru. E gen stand up comedy, are prea multa poanta, e prea acida, ironica. Adevarul e ca nici nu stiu sa scriu altfel, dar daca oamenii nu rad la textul tau atunci cred ca nu e bun. Publicul e barometrul. E drept ca atunci cand piesa e proasta si un Aha spus pe un ton glumet declanseaza in sala rasete…

Dar, revenind, ce piese doriti? Depinde de gusturi. Daca vreti sa radeti si nu aveti timp de piese profunde care va aduc noi dileme existentiale, atunci va recomand Straini in noapte – se joaca la Palatul National al Copiilor (biletul este scump, cred ca cel mai scump de pe piata), Spiritul de familie de la Teatrul de Comedie – ambele scrise de Eric Assous, Interpretul de la Teatrul Foarte Mic, Sex on the bici de la Teatrul Mic. Si pe lista nu mai am nimic deocamdata, ceea ce e foarte trist. Banii cheltuiti pe piese fara haz intra la capitolul pierderi colaterale.

 

Pluralul englezesc si dansul pinguinului

Scrisa de Alan Ayckboum in 1972, “Pluralul englezesc“ s-a jucat cu succes pe Broadway si din 1978 la noi, la Teatrul Mic. E una din piesele mari, cu o carte de vizita care te face sa nu te mai uiti la bani (70 de lei biletul, la teatrul Nottara). Dar totusi…Din 1972 incoace gusturile s-au mai schimbat, spectatorii au devenit mai grabiti, mai dornici sa auda glume, sa se inveseleasca, sa fie tinuti in priza. Textul e destul de plat si banal ca sa te tina captiv si sa te faca sa uiti de gandurile tale (in cazul meu, negre). Dar actorii sunt fascinanti si salveaza admirabil piesa, facandu-te sa-i aplauzi din suflet la final. Ion Dichiseanu –  un adevarat gentleman, Victoria Cocias – impecabila, Cezara Dafinescu – electrizanta, Constantin Cotimanis – impozant si ironic, Delia Nartea – dulce si sexy, Armand Calota – simpatic si convingator.

Discutabila este introducerea in piesa scrisa de un Sir a melodiei aflate la limita subculturii Dansul pinguinului. Chiar n-am inteles alegerea, desi spectatorii pareau amuzati pentru acest plus de culoare.

O piesa cuminte, jucata exceptional de actori mari pe care nu aveti prilejul sa-i vedeti prea des, asa ca nu-i ratati!

Irish Party in verde

Intr-un Bucuresti insorit dar amortit de frig, asa cum a fost ieri dupa amiaza, singura pata de culoare a fost Sf.Patrick Day, sarbatorit de irlandezi si romani deopotriva.St Patrick Day Dansuri irlandeze, bere Guinness, dansatoare, muzica medieval-celtica, ritmuri irish-punk, instrumente muzicale arhaice si foarte mult verde – toate s-au vazut si auzit pe Lipscani, acolo unde au poposit iubitorii culturii irlandeze.

In poza pe care o vedeti, dansatorii fac un scurt antrenament in Piata George Enescu, inainte de plecarea carelor alegorice impodobite cu baloane si trifoi .

Spiritul de familie – un spectacol exceptional

Eric Assous este unul dintre cei mai buni autori de piese de teatru. Nascut in Tunisia in 1956, Eric traieste in Franta unde a scris peste 80 de scenarii, texte de lung metraj, piese de teatru din care doua se joaca si la noi, fiind descoperite, traduse si valorificate de Radu Beligan.
Spiritul de familie care se joaca la Teatrul de Comedie este una dintre cele mai amuzante piese pe care am vazut-o la noi. Acolo unde un text bun se intalneste cu distributia potrivita, succesul este previzibil. Dorina Chiriac este delicioasa, superba, o papusa plina de haz, Vizante ca intotdeauna excelent, iar Mirela Zeta consacrata in Mondenii isi pastreaza rolul de femme fatale. Din distributie mai fac parte Lamia Beligan, Marius Drogeanu, Delia Seceleanu si Sandu Pop.
O piesa amuzanta despre viata fiecaruia dintre noi.