Archive for the ‘de necitit’ Category

Cer clementa!

Vad ca registrul asta dramatic ma prinde de minune, scot numai fraze horror de la un timp, eu umorista de serviciu, mi-am intoxicat deja prietenele cu necazurile mele si ma gandesc ca ma vor arunca in curand in trash pentru ca ce scriu eu are ca laitmotiv vaaai-vaaai. Nu stiu daca sunteti de acord cu mine, dar nefericirea are asa o anvergura, o prezenta, o postura maiestuoasa, e profunda si serioasa, ai putea sa scrii tomuri intregi despre ea, pe cand fericirea e cam superficiala, zici ca e un ziar de cancan, e atat de consumabila… Nefericirea da cu tine de pamant, o simti, te sperie, iti ridica adrenalina, pe cand fericirea te obliga la topaieli si onomatopee de parca ai fi un macac in calduri. Anul asta am plans de fericire atunci cand mi s-a dat o veste exceptionala si atunci am fost foarte uimita de mine. Pentru ca stiam ca lacrimile sunt de durere, nu de fericire, e ca si cum as fi incurcat borcanele cu sare si zahar. Si atunci m-am oprit din plans si am ales sa topai si sa urlu „Ura, ura, am castigat!”. Iar acel moment memorabil a fost ca ultima noapte de dragoste. Cred ca cineva, acolo sus, a zis, hai ca s-a distrat prea tare, sa-i mai picuram infern in viata ca prea ii merg toate bine. Prea rade de tot. Si pedeapsa a fost atat de mare incat as vrea sa-i dau in judecata pe responsabili, sa le arat ca au gresit si ca nu meritam atata rau. Sau mai bine sa le cer o eliberare pe cautiune.

Feriti-va de mine!

Sunt in faza plangacioasa a vietii in care eman energii negative pe care le vad de la o posta cei care inca nu m-au parasit si se incapataneaza sa mai ma bage in seama. Cei mai slabi de inger mi-au intors spatele pentru ca un bolnav e cumplit de plictisitor, previzibil, paranoic, depresiv si in niciun caz n-ar trebui sa le figureze pe agenda de telefon pe care ar infecta-o cu atatea defecte. Si-i inteleg atat de bine pentru ca sunt prima care i-ar saluta pe strada si le-ar spune „N-ai fugit ca un las, ci din instinct de conservare si bine ai facut. Mergi inainte si nu te mai uita la mine. Sunt doar o veriga slaba, tu continua-ti maratonul.”

Sa-ti plangi de mila e un semn de slabiciune imediat amendat cu intelegere (de apropiati) sau ironie (de straini conjuncturali). Oamenii ma vor puternica chiar si acum cand m-am prabusit in prapastie ireversibil, zic eu si striga si medicii peste umarul meu,  pentru ca asa m-au cunoscut o viata intreaga. Si le spun, stii, nimic nu dureaza, epoca mea s-a dus, mi-au dat unii o clepsidra in mana si m-au pus sa o urmaresc in fiecare zi de parca ar fi ultima, asa ca si curajul meu atavic s-a facut cioburi care s-au topit de frica.