Archive for the ‘ciudatenii serioase’ Category

Lucrurile normale se obtin atat de greu…

Pe 16 martie intram si noi in lumea civilizata unde nefumatorii sunt respectati si unde acest viciu isi capata locul meritat. Afara! N-am inteles de ce-i atata jale pe la televizor pentru un lucru firesc. Fara tigari in spatiile publice! Nu-i nimic dramatic. In SUA, pana si in casele inchiriate nu ai voie sa fumezi, nici pe plaja, nici in parcuri, aproape nicaieri si nu cred ca s-a sinucis cineva din cauza asta.

Fumatorii nostri vor avea cu siguranta mese in afara restaurantului, ceainariei – da, chiar si in ceainarii se fumeaza pe rupte acum – asa ca nu vor fi distrusi, cum inceraca sa-i victimizeze ocrotitorii viciilor. Sigur ca si eu au dreptul sa faca ce vor cu plamanii si cu viata lor, nu le va lua nimeni dreptul de a fuma 10 tigari drept razbunare dupa iesirea dintr-un restaurant neimbacsit de miros de tutun.

In emisiunea lui John Oliver Untitled„Stirile saptamanii”, difuzata de HBO, a fost prezentata lupta remarcabila a Australiei impotriva companiilor de tutun care nu doreau, si e firesc, ca pe pachetele de tigari sa apara chipuri monstruoase sau plamani tociti de fumat. O decizie luata de guvernul australian pentru a descuraja fumatul, ceea ce s-a si intamplat. Niste imagini absolut cutremuratoare – vedeti una aici – si o lupta demna dusa de un stat capabil, incapatanat si grijuliu cu sanatatea oamenilor lui.

Asadar, 16 martie fara tutun e un semn al intrarii in normalitate. Greu, foarte greu, dupa 25 de ani…O victorie platita cu pretul vietii unor oameni tineri si frumosi, distrusi de incompetenta celor platiti sa-i apere.

 

 

Anunțuri

Cum se lucreaza cu o firma de design?

Raspunsul  la intrebarea de mai sus e simplu: foarte greu. Ca de altfel, orice lucru pe care vrei sa-l faci in Bucurestiul nostru european.

In primul rand te apuci si citesti internetul, dai buzna pe site-urile oamenilor priceputi, te pui la punct cu terminologia, preturile – ca sa nu fii luat prin surprindere – si incet-incet cheful de a mai schimba ceva prin casa scade cert.

De ce?

Site-urile designerilor sunt pline de greseli, punctuatia e aiurea (si asta pentru mine, cel putin, spune ca atentia la detalii nu e asa importanta), incarcarea paginilor e greoaie, lipsesc informatiile utile, imaginile sunt putine, nu exista formulare de contact sau daca exista nu te suna nimeni, iar daca te suna ce iti promite nu se realizeaza. Portofoliul nu este incurajator, sau cel putin ce am vazut eu la dormitoare nu mi-a placut si mi-am pierdut multe ore navigand.

Cat despre preturi acestea sunt bine ascunse, iar daca apar sunt intre 15 si 30/mp. Firmele cauta pesti mari, case babane, oameni cu bani si nu se incurca cand vii cu solicitari de genul „vreau si eu sa-mi schimb dormitorul”. Prea multa bataie de cap pe bani putini.

Dezamagirea e mare, dar cursa informarii continua. Si asa am dat de aplicatia Houzz.com care iti ofera o multime de idei, numai sa gasesti si obiectele care iti apar in imagini. Aici e problema.

Sunt mai multi pasi in lucrul cu designerii  – discutia initiala, vizita platita a designerilor, elaborarea schitei 3D, discutia, modificarea si aprobarea ei, implementarea. Ce faci insa cand nu treci de discutia initiala? Daca voi aveti un raspuns, va rog ajutati-ma.

 

 

Ce prostii spun concurentii cand se afla pe scena

Ma tot uit la concurentii astia de apar pe la TV prin diverse emisiuni gen Vocea Romaniei sau XFactor si ma minunez ca nu-si gasesc niciodata cele mai bune vorbe, de parca le-ar fi inghitit pamantul si ar mai fi ramas pe afara doar cele de mana a doua. Iata cum ii vad eu:

1. Categoria celor care se simt bine
Fiecare concurent simte nevoia sa spuna ca s-a simtit bine cand a cantat. De parca publicul ar radia de bucurie ca s-a simtit el bine. Dragule concurent, important e sa-i faci pe altii sa se simta bine, asta e esenta meseriei tale. Sigur, poate ca familia ta se bucura ca tu esti fericit, dar te-ai gandit macar o clipa sa ne faci si pe noi, aia multi de te privim, fericiti? Ca juriul nu are o masuratoare a starii tale de bine, totusi, asa ca vorbele astea egoiste chiar nu conteaza atunci cand esti invitat sa pleci acasa.
2. Categoria celor fara inspiratie
Apoi, tot in gama de-n-doaselea sunt cei care spun Nu stiu ce sa zic atunci cand sunt intrebati de ce ar merita sa treaca intr-o faza superioara a competitiei. Incep prin a spune ca nu au dat tot ce se putea si apoi gata cu inspiratia, asa ca ajung sa-i intrebe ei pe jurati ce sa mai spuna. Mai, concurentule, ai si tu un minut de glorie si nu ti-ai pregatit cateva fraze in care sa te vinzi?
Desi reteta e aceeasi la fiecare editie, toti par luati prin surprindere de cele mai banale intrebari.
3. Categoria celor emotionati
Scuzati-ma, sunt foarte emotionat.
Draga concurentule, nici ca ma intereseaza. Daca esti emotionat, fa-te contabil sau nu te mai expune. Cine crezi ca iti va acorda un vot in plus doar pentru ca ai naturelul simtitor? Poate familia, dar noi suntem mai insensibili si nu lacrimam daca ai emotii. Asa ca renunta sa ne mai spui cat te chinuie emotiile, fii tare, curajos si matura-le din calea ta si nu le mai declara, ca nu esti la vama.
4. Categoria celor care sunt autocritici
Se stie ca oamenii din jur ne vad asa cum ne descriem. Daca spui Vai, sunt pe dinafara la mate, ma fraiereste oricine – asta inseamna ca asa vei fi perceput. Ca nimeni nu va face investigatii sa afle ca de fapt te subestimezi si ca esti greu de pacalit. Spunem ca suntem prosti – asa vom fi tratati. Concurentii isi varsa cenusa in cap cand n-ar fi cazul. Stiu ca n-am cantat foarte bine, n-a fost cea mai buna zi. Chiar nu stiu ce s-a intamplat cu vocea mea, eu sunt singurul vinovat. Dar audienta poate ca nici n-a sesizat asta, poate ca parerea publicului e una foarte buna, de ce vii s-o strici cu atata sinceritate? In cazul asta nu foloseste la nimic.

In final, totul se reduce la comunicare, inteligenta emotionala si atitudine.

Dupa 25 de ani

..e ca si cum te duci cu emotiile la examen…oare cum o arata acum vechea ta prietena? vechea, ce urat suna, dar chiar asa, nu mai e o tinerica fasneata si nazdravana…sa tot fie vreo 25 de ani…

oare cum o arata? o fi mai grasa, mai incercanata, mai daramata? oricum, sigur nu te-a detronat, doar tu ai fost ani in sir invidiata, podiumul e déjà ruda ta buna…

si vine…si atunci iti dai seama cum timpul te trage de maneca si te duce inapoi, te baga intr-o spirala naucitoare cu forta doar ca s-o vezi pe ea,proaspata, fina, luminoasa.
ei, sigur, nu vezi bine… stai sa vina mai aproape ca imediat incepi sa-i numeri ridurile alea urate si adanci, si ochii tai se transforma in lupe dornice sa intre in pori, dar nu…ea vine si e superba, slaba, cu tone de sex appeal, cu un abdomen ca o masa de calcat, impecabila in costumul ei rosu, decent decoltat.
mai, o fi ajuns actrita, iti zici, dar parca nici asta nu mai e o scuza.
au trecut 25 de ani pe langa ea, ani care au ocolit-o, de parca ea ar fi zana din poveste si tu ai primit fara sa stii rolul vrajitoarei antipatice careia turnul de control ii joaca feste, doar-doar o cadea de pe matura aia anemica. si zambetul tau devine sters si neconvingator. te simti deodata ca o baba rablagita, care nu mai are dreptul sa iasa pe strada pentru ca toti o vor arata cu degetul.
draga mea, eu de 10 ani stau prin cabinete estetice, dar merita, nu?

si probabil, in gand, a completat: uite, pentru figuri din astea, ca a ta, dau eu banii…

Scrisoare pentru tataie

Tataie, e ziua ta. Sunt atatia ani de cand te-ai nascut ca mi-e greu sa-i mai numar si la urma-urmei de ce m-ar interesa cand pentru mine tu nu ai varsta? Sper ca esti bine langa mamaia mea draga si ca din cand in cand te mai uiti si aici, pe pamant, ca sa vezi ce mai facem – si eu, si Melela, copiii, mami, Florin si toti ai nostri care te-au “prins” putin sau care doar au auzit ca ai stat pe pamantul asta opt decenii, din 1910.

Da, cred c-ai vazut ca nu-i tocmai bine, ca totul a luat-o razna, sistemul e cariat si nu sunt medicamente sa-l insanatosim, sunt Ei si Noi si n-ar trebui sa ne pese daca EI nu ne-ar pune viata in pericol,  ne zbatem pentru dreptate, pentru bani si ne ruinam in fiecare zi sanatatea, vrem tot mai mult si capatam tot mai putin si asta ne face invidiosi, ne oboseste si ne inraieste.

In vremurile tale era totul mai calm, mai sincer, mai curat. Aveai rude multe ca nici nu mai era loc de prieteni, dar pe tine toata lumea te iubea. Cand stateai cu mamaia pe bancuta de pe Nicolae Canea, la numarul 16, toti de pe strada te salutau si stateau cu tine la povesti.  Ce mai faci, nea Petrica? Cand mai punem si noi o masa cu lautari? Si finii veneau cu cocosi, rudele cu vin rosu si tineai masa mare in curte, cu muzica si chiuituri.

Habar n-aveam ce inseamna alienare, anxietate, depresie. Si iti amintesti cand prajeai tu carne la focul de lemne, aromata cu usturoi din gradina, si apoi o rasturnai cu tot cu ulei in farfurie si noi intingeam cu mamaliga  si habar n-aveam de E-uri, dieta, colesterol, risc de infarct…Nu stiam multe si d’asta viata n-avea limite.

De cand te-ai dus, astia de ne conduc si-au creat o lume a lor, iar noi, cei multi, zbieram in strada sau ii injuram pe Facebook. Ar fi greu sa-ti explic ce inseamna o retea de socializare. Cum sa-ti zic, asa, simplu, oamenii nu se mai vad fata in fata si isi scriu de la distanta si mesajul lor e citit imediat. Nu stiu cum iti pare asta, dar trebuie sa stii ca ne-am facut o lume tare democrata, doar cu degetele. Apasam tot timpul niste taste si injuram in lumea noastra, dimineata, la pranz si seara.

Nu-i prea bine, tataie, mie nu-mi plac vremurile astea cu atata rautate, coruptie, cu faliment, somaj…Of, iar incep sa scriu pe limba mea – poate te intrebi ce-i coruptia, somajul, falimentul. Tu nu le-ai trait. Pe vremea ta, cel mai mare rau a fost sa te duci la razboi fata in fata cu dusmanul. Bine ca te-ai intors intreg si ma tot intreb de ce naiba nu ti-au dat si tie un grad? Sa arat acum poza prietenilor mei si sa le zic: Uite-l pe bunicul meu, a luptat in batalia de la Stalingrad, in 1943 si l-au facut general.

Stii ca noi avem o multime de generali? N-au dus niciun razboi, n-au facut nicio fapta de vitejie. Izmenari cu girofar, cum le spun oamenii care au iesit in strada. Stam ce stam la taste dar uneori, cand nu mai putem si paharul se umple, iesim in strada. Acum, ai vazut si tu, au murit o multime de tineri si cu greu i-am urnit de pe scaune pe vinovati.

Nu-mi place, tataie, lumea de acum. D’asta, de multe ori, nici nu mi-e frica de sfarsit. Doar de despartirea de omul meu drag si de copilul meu frumos si bun, si de cei cativa care au mai ramas langa mine, dar si pe ei o sa-i revad candva. Asa ca daca va fi sa am si eu o moarte intamplatoare sau anuntata, o sa fiu iar cu tine si cu mamaia, vom fi iarasi noi trei cu dragostea noastra perfecta, nezdruncinata si atat de intensa ca ma hranesc si acum din ea. Pentru ca in preajma voastra, totul era atat de bine ca nu mai aveam nevoie nici de mancare, nici de vorbe, nici de haine. Doar ne priveam in ochi si pana si cerul se minuna de iubirea noastra.

La multi ani, tataie drag!

De vorba cu bancherii…

Baiatul din fata mea are vreo 25 de ani, maxim, si lucreaza de doi ani in renumita banca X (de ce sa-i dau numele, ca nu mi-au gresit cu nimic?). E genul ala care sta peste program fara sa se planga vreodata si ii urmareste pe cei care pleaca la 6 pm si care sigur nu vor fi promovati pentru ca se tot grabesc sa ajunga acasa, la familie. Ce tampenie! De parca promovarea vine de la nevasta si copil…In fine…

Asadar, inteleg din spusele lui ca dupa ce a strans vreo doi ani vechime a fost pus sa-i instruiasca pe absolventii de finante care vor sa faca internship la ei in banca. Sunt varza toti, e concluzia la care a ajuns tanarul si o spune nu cu suparare, ci cu mandrie. Vezi, Doamne, e greu sa ajungi la nivelul lui iar pustii astia nu prea un sanse.

Si e nevoie de mult cap in banca, experienta, atentie. Nu le gasesti usor.

Si atunci de ce nu angajati oameni mai in varsta?, intreb si eu.

Doamne-fereste, se apara baiatul, de parca l-as fi injurat. N-avem ce sa facem cu batrani ca aia fac pe desteptii, greu ii scoti din ale lor. Maxim 35 de ani, cu mai mult nu lucram, n-avem nevoie. Si rade superior, ca si cum varsta de 40 de ani e o boala grava de care el nu se va molipsi.

Si tanara care il insoteste la evenimentul unde ma aflu prezinta banca cu balbaieli, vorbind aiurea, dar cu zambetul pe buze si cu fusta scurta. Si asta se retine, nu ce-a vrut sa spuna duduia. Aia batrani or sti cum sa vorbeasca, or sti sa transmita informatia dar nu raman pe retina clientului. Iar clientul cu frumusete se tine.

Asta a fost concluzia mea, n-a mai zis-o baiatul, desi sunt sigura ca nu m-ar contrazice.

Daca vedeti in banca vreun batran, adica unul la vreo 40 de ani si ceva, cu par grizonant si ochelari, sa stiti ca sigur traieste o drama intre atatia tineri atragatori, fara fire albe si fara ochelari. Sau e si el pila cuiva important si atunci chiar nu mai conteaza cati ani are, desi pe la colturi tot tataie i se spune.

În lipsa rațiunii…suntem mai fericiți

Trailerul filmului Irrational man nu spune mai nimic. Pare chiar o plictiseală, deși Woody Allen este un maestru al intrigilor. Nici de data asta nu s-a dezmințit, ceea ce îmi arată că uneori trailerul e atât de prost că nu vinde filmul. Încasările au fost bune după primele săptămâni – undeva la 6 milioane dolari.

Noul scenariu al regizorului american sondează paradoxurile umane și ne arată cât de fragilă este bariera dintre rațional și irațional. Cum partea irațională dă conținut vieții cu toate neajunsurile care le implică.

Continua mea uimire este dată de notele puse pe IMDB, în cazul de față 6,9. Dacă Magic Mike care este prostia absolută în cinematografie are 6,1 și Irrational Man doar 6,9, dați-mi voie să mă îndoiesc constant de calitatea celor care acordă calificative filmelor.

Woody Allen este un regizor de nota 10. E drept ca Irrational man nu este o capodoperă dar are semnătura controversatului regizor și nu are cum să nu fie foarte bun. Dar probabil că și aici funcționează zicala ”gusturile nu se discută”, deși nu prea îmi place să aduc argumentul ăsta.

”Nu-l plac pe Woody că a molestat o tânără”, ”Mă enervează că în toate filmele vorbește de sex și adulter” – sunt opiniile celor din preajma mea.

Eu nu-i analizez viața personală, ci creația. Iar cu Blue Jasmine omul a dat lovitura vieții. Plus Whatever Works, You Will Meet a Tall Dark Stranger, Match Point, Anything Else, Magic in the moonlight, Midnight in Paris...Omul e genial și până să mă contraziceți mai uitați-vă o dată la filmele lui!