Archive for the ‘restaurante unde trebuie sa ajungeti’ Category

Sa mancam o salata Caesar!

Salata Caesar – ca si Coca Cola, de altfel – s-a nascut dintr-o intamplare, in 1924. Bucatarul Caesar Cordini, italian la origine, emigrat in SUA, a inventat-o intr-o noapte cand in restaurantul sau au dat navala o multime de militari americani.  Pe timpul prohibitiei, Caesar si-a deschis in Tijuana un restaurant pentru ca acolo se putea bea in voie:) Nepregatit pentru atatia clienti, Caesar le-a incropit din ce avea in camara o salata care a intrat in istorie. Fratele acestuia, Alex, a imbunatstit reteta adaugandu-i bucati de ansoa.

Unii spun insa ca salata a fost inventata inca din 1903, tot pe taram american, si tot de un italian, Giacomo Junia care avea un restaurant in Chicago, Illinois. Cert este ca in 1930 Societatea Internatională a Gurmanzilor din Paris a nominalizat Salata Caesar ca cea mai bună rețetă originară din America.

In Bucuresti salata Caesar lipseste din meniul multor restaurante iar cele care o au o fac diferit. Eu v-o recomand pe cea de la Exile (zona Dorobanti), Jadoo (zona 1 Mai), HardRock Café (Kisseleff)  si Vacamuu (Floreasca) – la ultimele doua pretul este destul de piperat.

 

Bagdad: afara-i leopardul, inauntru-i vopsit gardul

Restaurantul Bagdad aproape ca nu se vede. E pitit langa un sir de magazinase de pe Calea Grivitei si nu cred ca l-as fi vazut vreodata daca nu ne-ar fi dus acolo un prieten. Dintr-o prejudecata paguboasa, restaurantele mici si fara faima nu-mi inspira incredere, mai ales atunci cand intri in ele si nu vezi pe nimeni la masa. Si totusi…Inversand zicala Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul…surpriza a fost una placuta. Localul e mic, curat, mancarea este excelenta – noi am comandat ciorba de legume (cum numai mama mea stie sa faca, credeam eu), humus, falafel si cotlete de berbecut cu un orez delicios. Daca mai pui ca preturile sunt mult mai mici decat la oricare alt restaurant arabesc, atunci ai toate motivele sa ajungi macar o data acolo sau macar sa faci o comanda. Si inca ceva: ceaiul si dulciurile sunt din partea casei. Iar dulciurile, credeti-ma, sunt memorabile.