Posts Tagged ‘A murit Luchi’

Ce le dam copiilor sa citeasca?

Da, recunosc, lecturile copilariei m-au traumatizat.

Si nimeni nu-si facea probleme din asta, pentru ca toti parintii credeau ca e frumos sa stim ce-i moartea inainte de a sti ce-i viata. Sau pur si simplu nu era vreme de analize si toate povestile astea tembele, pline de violenta, erau servite firesc pentru ca erau la moda.

Nu stiu cum vi s-au parut la 5 ani povestile pe care le enumar mai jos, dar cititi cateva fragmente acum si decideti daca v-ati intoxica propriul copil cu asemenea lecturi traumatizante in care omorul cu premeditare este la fel de firesc ca ninsoarea in ianuarie.

Capra cu trei iezi (Ion Creanga)

Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune.

…..
După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de fân ş-au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani şi cu ce-au apucat, până-l omorâră de tot.

Scufita rosie (Fratii Grimm)

N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi-o înghiţi pe biata Scufiţa Roşie. După ce-şi potoli foamea, lupul se culcă din nou în pat şi, prinzându-l somnul, adormi şi începu să sforăie de se cutremurau pereţii.

……………..

Îşi potrivi puşca şi voi să tragă, dar în clipa aceea îi trecu prin minte: „Dar dacă lupul a înghiţit-o pe bătrână? Poate c-aş mai putea s-o scap!” Aşa că nu mai trase, ci, luând o foarfecă, începu să taie burta lupului adormit. Abia apucase să facă vreo două-trei tăieturi, că se şi văzu strălucind scufiţa cea roşie a fetiţei şi când mai făcu o tăietură, fetiţa sări afară.

Hansel si Gretel (Fratii Grimm)

Apoi apucându-l pe Hansel cu mâna ei sfrijită, îl împinse până la un grăjduleţ cu gratii de fier şi-l închise acolo. Şi era zăvorât aşa de straşnic, că oricât ar fi strigat şi s-ar fi zbătut, nu i-ar fi folosit la nimic.

…………………………….

După ce-l puse la popreala pe Hansel, babuşca intră în camera unde dormea Gretel şi, zgâlţâind-o ca s-o trezească, începu a o ocărî şi a-i striga:

 – Scoală, leneşo, şi du-te de adu apă, să-i faci o fiertură bună lui frate-tău, că l-am închis în grajd şi trebuie să-l îngrăşăm! Acu e numai piele şi os, dar când s-o mai împlini – o să-l mănânc!

Făt frumos din lacrimă (Mihai Eminescu)

Când sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorâră; căci pe miazănoapte călare, cu aripi vântoase, cu fața zbârcită ca o stâncă buhavă și scobită de păraie, c-o pădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. Ochii ei — două nopți turburi, gura ei — un hău căscat, dinții ei — șiruri de pietre de mori.

Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica.

C-o putere îndoită, cu brațe de fier, o smunci pe babă de mijloc și-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul în cap și-i risipi creierii. Cerul încărunți de nouri, vântul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor ei. Șerpi roșii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numai tunetul cânta adânc ca un proroc al pierzării.

Frumos, nu? Oamenii astia de le-au scris cred ca au fost ei insisi abuzati de parintii lor – probabil ca au mancat bataie legati de copaci sau au asistat la decapitari in familie ce azi s-ar incadra cu siguranta la Breaking news/ISIS. Ca niste copii normali sigur nu au fost de au putut sa scrie asemenea grozavii.

Si legat de aceeasi tema am mai scris candva un post – A murit Luchi de Otilia Cazimir, o alta lectura care mi-a innegrit zile din copilarie.https://georgianacapuerde.wordpress.com/2012/07/14/a-murit-luchi/

Cu un asemenea bagaj literar, inca ma mir ca am ramas  sanatoasa la cap (macar) si ca n-am avut chef pana acum sa ucid pe nimeni.

 

A murit Luchi

Genul programului pe care il urmariti acum nu e drama cum s-ar crede, ci chiar comedie si poate fi vizionat mai ales de parintii care isi indoapa copiii cu versuri de la 2 ani, introducandu-le in repertoriul de papagali in devenire Luceafarul, cu toate cele 98 de strofe aferente. Pe care si eu le-am stiut, dar la o varsta mult prea inaintata ca sa mai constituie subiect pe Youtube, Facebook sau de stiri TV si radio, cred ca prin clasa a X-a cand profesoara nu m-a lasat sa ma laud cu memoria de elefant, ci m-a pus sa reproduc doar scena in care Catalin se intalneste cu domnisoara Catalina. Am livrat totul ca in/la carte, dar nu m-a aplaudat nimeni pentru ca atunci n-aveam alta distractie decat sa invat si am luat un 10 previzibil.

Am facut o paranteza pentru ca n-am fost printre fanii copilei de 2 ani care vorbeste despre nimbul nemuririi, falnicele bolti, nemarginitul orizont si cum se anina cununi de stele, mititica neavand nicio vina ca parintii nu i-au cumparat pana acum o jucarie potrivita varstei si i-au prescris Luceafarul.

Dar ce drept am sa judec asta si ce-i rau in asta?, ar spune unii, deci considerati sterse cuvintele de mai sus, stiti ca sunt sensibila la critici mai ales daca nu sunt ale mele sau cel mult de la gradul intai de rudenie.

Povestea este asadar despre afurisita asta de Luchi care mi-a tras o spaima de nedescris si a atentat la fericirea copilariei proprii. In titlu spunea ca moare, dar ce sa vezi – in text nu era asa, nici vorba de doliu. Pe la 7 de ani se intampla povestea cu Luchi care a dus in mintea mea trista enigma Oare si copiii mor? Pana atunci, din defilarile mortuare de pe strada bunicilor intelesesem ca numai cei batrani mor pentru ca, intr-o logica funciara, si-au trait traiul, si-au mancat malaiul. Era atata resemnare in rostirea vorbelor astea din batrani incat parea chiar ca esti un nesimtit daca n-ai dat ortul popii la timpul confirmat si de Statistica in buletinele despre speranta de viata.

Una peste alta, nu puteam sa deschid cartea si plangeam numai vazand titlul – Luchi murise, aproape ca nici nu-mi mai pasa cum, de parca as fi fost un cititor de ziar antrenat sa culeaga doar stirea esentiala si sa arunce indiferent ambalajul. Si coperta arata o Luchi in floarea varstei, cu potential, dar ce nenorocire se abatuse asupra ei nici nu voiam sa stiu, asa ca am jelit o perioada temeinic si sincer acest suflet nevinovat. Intr-un final, mi-am luat inima in dinti si am citit toata cartea si m-am simtit tradata de Luchi pentru ca nu s-a tinut de cuvant tocmai cand ma obisnuisem cu sentimentul de suparare care mi se parea atat de inaltator si profund. Ce sa vezi, domnisoara era bine mersi, pana la ultima fraza, doar putin trista ca incepuse scoala si nu-i mai spunea nimeni Luchi ci Alexandra, autoarea cartii biografice (Otlia Cazimir, pe numele real Alexandra Gavrilescu) care construise doar o metafora – trecerea de la stadiul de copil rasfatat la cel de elev ascultat si notat. M-am linistit atunci si gandurile mele nu mai mi-au stors lacrimi pentru ca, uite, logica invinsese asa cum era normal si doar batranii aveau in continuare dreptul la moarte.

Le sugerez parintilor sa aiba grija ce le baga pe gat copiilor pentru ca s-ar putea sa ajunga ca mine obsedati de Luchi si sa caute la maturitate pe okazii.ro cartile care le-au bulversat copilaria.