Archive for 25 octombrie 2015

De vorba cu bancherii…

Baiatul din fata mea are vreo 25 de ani, maxim, si lucreaza de doi ani in renumita banca X (de ce sa-i dau numele, ca nu mi-au gresit cu nimic?). E genul ala care sta peste program fara sa se planga vreodata si ii urmareste pe cei care pleaca la 6 pm si care sigur nu vor fi promovati pentru ca se tot grabesc sa ajunga acasa, la familie. Ce tampenie! De parca promovarea vine de la nevasta si copil…In fine…

Asadar, inteleg din spusele lui ca dupa ce a strans vreo doi ani vechime a fost pus sa-i instruiasca pe absolventii de finante care vor sa faca internship la ei in banca. Sunt varza toti, e concluzia la care a ajuns tanarul si o spune nu cu suparare, ci cu mandrie. Vezi, Doamne, e greu sa ajungi la nivelul lui iar pustii astia nu prea un sanse.

Si e nevoie de mult cap in banca, experienta, atentie. Nu le gasesti usor.

Si atunci de ce nu angajati oameni mai in varsta?, intreb si eu.

Doamne-fereste, se apara baiatul, de parca l-as fi injurat. N-avem ce sa facem cu batrani ca aia fac pe desteptii, greu ii scoti din ale lor. Maxim 35 de ani, cu mai mult nu lucram, n-avem nevoie. Si rade superior, ca si cum varsta de 40 de ani e o boala grava de care el nu se va molipsi.

Si tanara care il insoteste la evenimentul unde ma aflu prezinta banca cu balbaieli, vorbind aiurea, dar cu zambetul pe buze si cu fusta scurta. Si asta se retine, nu ce-a vrut sa spuna duduia. Aia batrani or sti cum sa vorbeasca, or sti sa transmita informatia dar nu raman pe retina clientului. Iar clientul cu frumusete se tine.

Asta a fost concluzia mea, n-a mai zis-o baiatul, desi sunt sigura ca nu m-ar contrazice.

Daca vedeti in banca vreun batran, adica unul la vreo 40 de ani si ceva, cu par grizonant si ochelari, sa stiti ca sigur traieste o drama intre atatia tineri atragatori, fara fire albe si fara ochelari. Sau e si el pila cuiva important si atunci chiar nu mai conteaza cati ani are, desi pe la colturi tot tataie i se spune.