Din sala de asteptare…

Cu bascuta rosie pe cap si imbracat ca un rapper, micutul din fata mea atrage atentia tuturor pacientelor care isi asteapta intrarea la medic. Mandria mamei se vede de la o posta, chiar daca baietelul  e din cale afara de prost crescut. Urla ca nu vrea sa faca injectie, azvarle cu dinozaurul de cauciuc inspre receptionera si ii arunca maica-sii in cap o brosura cu beneficiile nasterii la o clinica privata. Ca in domnul Goe, mamita se amuza cat pentru mam’mare si tanti la un loc si se intreaba probabil daca suntem in stare sa apreciem personalitatea copilului.

Cand furia lui pare de neoprit, ambalata si de surasul calm al mamei, apare si tatal care inspira dintr-o data respect, astfel ca micutul Goe se asaza ca un catelus cuminte pe un scaun, uitand momentul de rebeliune. Dar barbatul vine doar sa mai lase niste bani nevestei si fuge cu liftul spre treburi mai importante, asa ca baiatul isi reia spectacolul cu tipete, lacrimi si o furie proprie copiilor rasfatati  pana cand femeia este anuntata ca poate intra.

Cinci spectatori se uita mirati la el ca si cum s-ar afla la un film in plina intriga. Si cum niciunul habar n-are cum s-o ajute pe mama sa bage fiara in cusca medicului, intervine psihologul casei, deghizat in femeie de serviciu.

–        Daca te duci la nenea doctorul te las dupa aia sa dai cu mopul.

Si baiatul tace dintr-o data si pare atat de interesat de propunere ca o ia pe maica-sa de mana si se duce teleghidat spre cabinet, cu privirea nedezlipita de mopul salvator, devenit cea mai interesanta jucarie.

“Trebuie sa-i pacalesti”, spune femeia si pleaca cu tot cu mop la etajul superior, anulandu-si promisiunea. Asa stie ea, ca minciuna e sfanta. Asa am crescut si noi: cu promisiuni aruncate cu generozitate si apoi topite fara explicatii. Si nu ne mai miram cand ne facem tandari propriile promisiuni, darmite cele pe care le facem altora.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Exceptional scrisa povestioara!! N-am mai ras asa de organic si copios de cand l-am citit pe Caragiale! Georgiana, ai un har deosebit si o relatie foarte speciala cu cuvintele. Nu te opri din scris niciodata!

    Răspunde

  2. Posted by stefania on 10 Aprilie 2014 at 14:51

    ma intristeaza partile legate de scurta aparitie a tatalui si finalul frustrant/dureros.
    Dar, dincolo de tristete de fiecare data re-redescoper cu mare bucurie talentul tau de a scrie, George.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: