De ce avem nevoie de aplauze

Azi mi-am dezactivat contul personal pe facebook pentru ca nu mai gasesc niciun motiv logic de a-l mai intretine. Nu sunt dintre cei care isi pun cate o poza dupa fiecare fel de mancare „servit”, care isi anunta prietenii ca viziteaza restaurantul x (asta mi se pare de-un narcisism patologic), care se pozeaza in vacanta fericita si n-ar mai fi vacanta fericita daca n-ar sti si prietenii…Cred ca suntem jalnici in dorinta noastra de a cersi aplauzele celor din jur. Chiar atat de mici am ajuns incat nu mai putem trai fara linguseala prietenilor? Chiar atat de fada ne e viata incat nu ne mai reprezinta decat pozele in care aratam ce fericiti suntem la un pahar in club? Pe cine vrem sa pacalim? De ce am devenit atat de dependenti de urale, de ce avem nevoia disperata de a fi ridicati in slavi?
Raspunsul, prieteni, e unul singur: ne e frica de ceea ce suntem cu adevarat si vindem ceea ce am dori sa fim.
Pentru ca in regatul Facebook toata lumea canta, rade si danseaza. In viata reala plangem, suferim, invidiem, uram. Adica suntem noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: