Cele mai bune piese de teatru

Habar n-am ce asteptari au spectatorii de la o piesa de teatru dar imi place sa cred ca au gusturile mele. Daca doresc sa fie amuzanta, deconectanta si sa o recomande colegilor de serviciu, atunci vestile sunt proaste. Piesele unde razi in hohote se numara pe degete  si pot sa spun ca am vazut cam 80% din ceea ce se joaca in Bucuresti. In acceptiunea mea o piesa buna inseamna in primul rand sa nu fie plictisitoare, grea, lunga, statica si mai ales in versuri. (Impostorul/Tartuffe de la Metropolis e in versuri si, vaaai, bate si o toaca de-ti face nervii ghem – regizorule, cu ce ti-am gresit – si mai e si miros de tamaie, un supliciu, nu v-o recomand, desi actorii sunt exceptionali numai si pentru faptul ca vorbesc o ora jumatate in versuri.)

Pentru mine este o dilema modul in care este ales repertoriul teatrelor, daca el tine seama de gusturile publicului de azi pervertit de televiziune, de stand up comedy, de seriale americane in care poanta e obligatorie la 10 secunde, dar ce pot sa spun e ca Florin Calinescu si George Mihaita au ghicit ca spectatorul de azi vrea actiune, vrea miscare, piese vii, inteligente, poante bune. Doar ei. In rest, primeaza textul literar- pretentios si ce daca-i plicticos si lung, salariatul – spectator care e prins o saptamana de vartejul corporatiei trebuie tinut ostatic, ca nu cumva sa-si revina.

In urma cu multi ani am prezentat unui director de teatru o piesa scrisa de mine. Stiam ca gresesc din start pentru ca tipul alegea in repertoriu doar clasici, in frunte cu Shakespeare, deci nu prea ne intalneam in gusturi. Dar omul a avut rabdare si mi-a citit piesa si mi-a spus ca nu e pentru teatru. E gen stand up comedy, are prea multa poanta, e prea acida, ironica. Adevarul e ca nici nu stiu sa scriu altfel, dar daca oamenii nu rad la textul tau atunci cred ca nu e bun. Publicul e barometrul. E drept ca atunci cand piesa e proasta si un Aha spus pe un ton glumet declanseaza in sala rasete…

Dar, revenind, ce piese doriti? Depinde de gusturi. Daca vreti sa radeti si nu aveti timp de piese profunde care va aduc noi dileme existentiale, atunci va recomand Straini in noapte – se joaca la Palatul National al Copiilor (biletul este scump, cred ca cel mai scump de pe piata), Spiritul de familie de la Teatrul de Comedie – ambele scrise de Eric Assous, Interpretul de la Teatrul Foarte Mic, Sex on the bici de la Teatrul Mic. Si pe lista nu mai am nimic deocamdata, ceea ce e foarte trist. Banii cheltuiti pe piese fara haz intra la capitolul pierderi colaterale.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: