Doamna Claudia

Doamna Claudia nu era genul de persoană căreia să-i spui „tanti”, asta o văzusem din prima, deşi eram la vârsta la care mergeam cu mama de mână să-mi coasă rochii. Mă pricepeam foarte bine să fac distincţia dintre o „doamnă” şi o „tanti”. De exemplu, tanti era cea care îmi încălzea mâncarea când ai mei erau la serviciu. Dar ea, croitoreasa, nu era o tanti.

Doamna Claudia se trăgea dintr-o familie de boieri. O femeie distinsă, cu părul albit de timpuriu şi privirea blândă care te copleşea de la prima întâlnire. Trăise mult timp în zona Doamna Ghica, alături de părinţii şi sora ei, într-o casă înaltă şi nesfârşită aşa cum par toate când tu ai doar un metru. Ţin minte camera mare cu jucării păstrate de peste cinci decenii, unde intram ca într-un sanctuar unde mă aşteptam să văd clipind ochii rotunzi şi azurii ai păpuşilor de porţelan. Aproape intimidată, le luam în braţe cu atenţie ca nu cumva să le sparg sau să le şifonez rochiile miniaturale ţesute cu fire aurii, ca nişte plase subţiri făcute de păianjeni. Stăteau toate pe divanul cu tapiţerie vişinie, înflorată, una mai încrezută ca alta, de parcă şi-ar fi aşteptat nerăbdătoare peţitorii la un ceai. Şi în fiecare zi doamna Claudia intra în camera păpuşilor ca într-un tunel care o ducea în copilărie şi îşi alinta fetele cu dragostea pe care ar fi dăruit-o copiilor ei.

Nici ea şi nici sora ei nu au reuşit să se mărite. În anii ‘80 casa le-a fost demolată şi au primit într-un schimb revoltător un apartament de bloc în Drumul Taberei, la Râul Doamnei, în care au înghesuit o parte din trecutul de care nu mai voiau să se despartă.

Dar primirea pe care ne-o făceau nu se schimbase. La fiecare vizită eram servite cu dulceaţă de vişine în chisea sau cu budincă de griş vanilată, puse pe o tavă de argint, alături de pahare de cristal cu apă rece. Masa impunătoare acoperită cu o broderie albă părea stingheră în sufrageria minusculă, ca un nobil pus să se descalţe într-o magherniţă, dornic să reintre iute în confortul din castelul lui.

Surorile îşi completau veniturile modeste din croitorie şi ceea ce ieşea din mâna lor era atât de atent şi frumos cusut încât clientela se tot mărea. Din păcate, mâinile tot mai tremurânde nu voiau să le mai asculte.

Hainele copilăriei şi adolescenţei mele, copiate din Neckermann, ar fi intrat acum, cu siguranţă, în revistele de modă. La tinereţe e bine să fii îndrăzneţ ca să ştii cum să înfrunţi bătrâneţea, îmi spunea doamna Claudia, de fiecare dată când o provocam să coasă un nou model ieşit din tiparele plicticoase ale vremii.

Revoluţia a adus rochiile de-a gata şi tentaţiile venite de peste graniţe. Nu puteam să rezist valului de oferte colorate şi înzorzonate şi trădam cu nepăsare gândindu-mă că voi putea reveni în orice zi la obiceiul de a-mi face haine la comandă.

Dar doamna Claudia nu m-a aşteptat să ies din mirajul lucrurilor de-a gata. A murit spre sfârşitul anilor “90 împreună cu visele ei îngheţate, sub ochii încremeniţi ai fetelor de porţelan, dezmierdate decenii în şir cu atâta dragoste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: