Habar n-am să urăsc…

N-am urât niciodată, ci mai degrabă mi-a fost milă…
Am iertat de multe ori păcatele celor din afara casei mele, dar nu le-am uitat şi am pus acel ceva întunecat undeva la păstrare, într-o debara in care nu voi mai dori sa intru niciodată, dar care îmi va aminti că îngerii se plictisesc printre noi.

Acum ar trebui să iert din nou, să uit 12 veri pierdute într-o mare de motive. Şi s-o iau de la capăt, să umplu iernile oţetite de atâta dor, să resetez o memorie care se pregăteşte să ducă iar păcatele în debara ca într-un ritual de împăcare cu mine însămi. Şi mi-e teamă că n-am să pot.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: