Prima intalnire cu calculatorul: remember in 3 acte si o concluzie

Draga mea masina tacanitoare

In 1993, lucram la Libertatea, in biroul de la etajul III din batrana cladire a tipografiei Universul de pe Brezoianu de unde se auzeau tacaniturile intermitente ale masinilor de scris care tronau pe masutele antice de lemn.
Masina de scris la birou era ca si fotoliul de plus de acasa: nu trebuia impartit cu nimeni si, mai mult, iti legitima pozitia privilegiata. Noi ceilalti, neimproprietaritii, nu aveam alta optiune decat sa stam la coada la dactilografa, cu foaia de hartie plina de mazgalituri care ajungea apoi in tipografie, unde articolele erau culese la linotip, litera cu litera (da, dragii mosului, ehe, ce timpuri!)
Satula de cozile de la Dactilo, am zis ca e cazul sa-mi ridic statutul, asa ca mi-am cumparat un Olivetti turcoaz, usor, modern, gata sa se inscauneze ca regina a frumusetii printre masinile vechi si ponosite si sa tacane la comanda degetelor mele.

Amenintarea magaoaielor

Cred ca m-am bucurat vreun an de obiectul muncii pana cand noii patroni ai ziarului le-au adus peste noapte pe ELE, magaoaiele. Calculatoarele.Le vazusem depozitate pe hol si primul gand care mi-a trecut prin cap a fost “Ce naiba cauta astea aici?”
Inevitabilul se apropia amenintator. Trebuia sa invatam urgent sa buchisim calculatorul si lucrul asta crease atata disperare de parca ni s-ar fi cerut sa invatam chineza pana in week-end.
“E simplu!”, ne incurajau putinii cunoscatori care in sfarsit traiau momentul lor de glorie ca profesori de DOS – un sistem complicat si incet – si se amuzau de fiecare din intrebarile noastre naive: Trebuie sa salvez de doua ori ca sa fiu sigur ca le gasesc si maine? Unde este desktopul? Ce fac daca dispare de pe ecran mouseul?

Imi luam cu atentie notite gandindu-ma ca as putea sa scot o carte cu titlul “25 de sfaturi pentru cei care au implinit 25 de ani si n-au vazut niciodata un calculator. Riscuri si amenintari”. Dar mai ales ma laudam la oricine se putea ca scriu acum la calculator, ca si cum aterizasem in lumea exclusivista a expertilor in SF.

N-a fost dragoste la prima vedere, recunosc, dar la a doua a fost pe viata pentru ca era de necrezut ca pot sa renunt la cuvinte fara sa mai vada cineva cum le-am nimicit, ca pot sa salvez materiale altfel decat in dosarele care se pierdeau tot timpul, ca nu mai am nevoie de indigo si de benzi negre imbibate cu tus.

Era vremea Netscape, MS DOS, intra timid in scena Yahoo, dar cel mai tare mi se parea emailul – pur si simplu nu imi venea sa cred ca pot sa comunic altfel decat prin telefon cu cele 2-3 persoane care aveau cont. Daca primeam un email sau doua pe zi era o sarbatoare.
Totul dadea navala peste noi, oamenii nedigitali, crescuti cu stiloul si creionul, cu abonament la biblioteca de sector, cu telefon cu fir si receptor cat urechea.

Certitudini

Calculatorul mi-a adus doua noi spaime: una ca totul evolueaza prea repede si ca nu pot tine pasul, si alta ca sunt oameni care il urasc si spun ca n-au nevoie de el.
Acum doi ani, un director de editura cu state vechi pe piata mi-a spus cu mandrie ca nu are nevoie de calculator, ca si cum ar fi o boala molipsitoare de care el are puterea sa stea deoparte, iar incantatiile divine ii tiparesc constiincios cartile (foarte proaste, de altfel). In postura de pacient, un medic de familie aproape de pensie mi-a spus in urma cu o luna, cu infatuarea ca a dezlegat un mare mister, ca toata tevatura asta cu calculatoarele, cu reteta electronica si cardul de sanatate este o chestie de moda. Si moda vine si trece, asa ca el asteapta increzator ziua in care vom reveni la viata normala. Atunci, probabil, vom scoate calculatoarele in Piata Universitatii si le vom da foc pentru tot raul pe care ni l-au facut si apoi, in aceeasi logica, ne vom cauta un loc de dormit in pesteri si vom manca mere nepesticizate din copaci.

Concluzie

Analfabetii secolului XXI nu vor fi cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci aceia care nu vor sa invete, sa se dezvete si sa invete din nou… spunea Alvin Toffler. Asta e jocul obligatoriu iar regulile nu mai pot fi negociate: intri sau iesi. A treia varianta nu exista.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: