Cel mai mult si cel mai mult vreau sa fie frumos

La 16 ani aveam convingeri bine definite. EL, Alesul, va trebui sa fie foarte frumos pentru a-mi deschide inima zgarcita cu trairile coplesitoare.

Cateva sute de rugaciuni si dorinta mi-a fost implinita. Frumosul si deosebitul pe care il visasem imi cerea o intalnire in Parcul Tineretului. Inima o luase la goana si ma tragea spre ceea ce comandasem sefilor de sus.

Imbracat la patru ace, frumos ca un actor, cu parul intepenit in gel, se indrepta spre mine zambitor cu un buchet de trandafiri galbeni. Cand l-am vazut asa de teapan am crezut ca ma cere de nevasta si mi-a venit sa fug. Dar nu, asa ii spusesera parintii ca trebuie sa vina la intalniri: in costum si cu flori. „Au stat in cadrul usii pana a venit liftul si mi-au tot zis sa nu stau cocosat si sa rad, ca sa vezi ce dinti frumosi am”, mi s-a confesat, usor jenat de interesul excesiv al parintilor lui.

Si au curs glume, barfe, poezii, comentarii despre filme vazute pe video, intr-o dupa amiaza care nu se mai lasa dusa. Romantismul din carti se varsase pe asfaltul din parc, invaluindu-ne in aburi de incantare. Dar stati, opriti filmarea! Nu ma ratacisem intr-o telenovela siropoasa, ci eram la o intalnire reala, in care trebuia sa fie si o intriga. Concretizata in doi caini scosi din minti (stramosii comunitarilor de azi) care s-au napustit isteric asupra picioarelor mele. Si atunci El, Alesul, nu s-a avantat in lupta asa cum vazusem in filmele istorice, ci s-a ascuns la propriu dupa fusta mea, strigand ca face pe el de frica. Cainii isi aratau coltii la cativa centimetri de picioarele mele, el ma tragea de fusta asa de tare ca mi-era frica sa nu raman fara ea. Ma aparam firav cu un buchet de flori, nevenindu-mi sa cred cat e de pampalau alesul. Greseala mea: in rugaciuni nu specificasem alte calitati decat frumusetea.

Romantismul este caracterizat prin eroi exceptionali in imprejurari exceptionale. Nu stiu de ce imi venea in minte chestia asta, poate ca sa capat un imbold. Margelele ramasesera singura mea arma. Lungi, fisnitoare, de metal. Dintr-o data le-am scos de la gat si am dat bice. N-am facut decat sa intarat haita (se poate spune haita la doi caini??) si sa-mi sperii si mai tare alesul, care ma implora sa-l scap. Intr-un gest inspirat, am aruncat  margelele cat colo si atacatorii, inconsecventi, si-au schimbat directia.Si mi-au luat margele la ros, abandonandu-ne. M-am indepartat incet, ca atunci cand inchizi lumina din camera copilului, seara, si iesi din camera lui crezand ca a adormit. Frumosul o luase vitejeste la fuga.

M-a sunat a doua zi sa-mi spuna cat de ingrijorati au fost ai lui. Nu ar fi fost exclus sa ma sune si sa ma certe ca n-am fost atenta cu odorul lor. Minute in sir mi-a vorbit despre  mama si tata si ce cred ei despre cainii fara stapan si tot asa pana cand cuplajul i-a batut in furca, somandu-l sa inceteze ca mai trebuie si altii sa se planga. Am asteptat minute in sir scuze, regrete, dar nimic.

Si atunci am invatat cat de usor iti schimbi convingerile construite cu migala ani in sir. Uneori, nu-ti trebuie decat doi caini.

Din viitoarele mele rugaciuni am scos cuvantul  frumusete si l-am inlocuit cu siguranta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: