De ce nu-mi displac arogantii

Am intalnit multe persoane arogante, genul acela de om care iti vorbeste de parca ti-ar face un mare serviciu si se uita la tine cu ochi inexpresivi, fiind convins ca ceea ce iti spune ar putea intra cu usurinta in cartea de citate célèbre ale lumii.  Arogantul e var cu nihilistul lui Nietzsche caruia totul ii pute, cum ne explica in facultate in stil nonacademic marele profesor Alexandru Surdu.

Arogantul priveste de sus si stie intotdeauna ca are dreptate. Ii place sa se auda  intruna pentru ca asta ii da putere si are nevoie permanent de tinte.  Dar mie nu-mi displace. In primul rand pentru ca are incredere in el, ca se supraevalueaza, ca stie sa se vanda intr-o lume zgarcita cu laudele.  Ca stie sa se impuna si sa ceara respect de la cei care nu l-ar acorda nici macar celor pe  care ii iubesc. Ca prin stima pe care si-o poarta isi inseamna locul si le arata si celorlalti cum se joaca. Cu arogantii trebuie sa joci tare daca vrei sa intri in echipa. Daca nu, stai pe afara si recunoaste-ti limitele.

Intr-o lume fireasca, arogantii ar fi in locul tau.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: